Despre înscrierea în clasa pregătitoare: pentru părinți

Astăzi a fost aprobată metodologia pentru înscrierea în clasa pregătitoare. Totul despre clasa pregătitoare aici. Cu minime diferențe, pe care le voi discuta într-o altă postare, ea este identică cu cea de anul trecut. Altfel spus puterea actuală e de acord cu ce-am făcut. Vă dați seama câtă încredere am fi avut unii în alții dacă, anul trecut, actuala putere s-ar fi raliat acestei măsuri pe care acum o promovează? Politicienii, încă de anul trecut, au generat multă spaimă inutilă în jurul clasei pregătitoare. Iată că într-un final mi-au dat dreptate, 100%, mie și experților din minister. 

Măsura este continuată și asta este bine. Vezi aici detalii. Îi felicit pe experții care au reușit să-l convingă pe Victor Ponta. Vă dați seama ce clare au fost argumentele lor dacă s-au făcut înțeleși chiar și de către Victor Ponta! ;) Poate părea ciudat dar eu îl felicit că până la urmă a cedat în fața evidențelor. 

Îi invit pe părinți să aibă încredere în experții ministerului și să participe cât mai numeroși la ziua porților deschise. Vor putea să vadă, pe viu, toate detaliile referitoare la organizarea clasei pregătitoare. Vor putea să discute cu cadrele didactice.

Îi invit pe părinți să colaboreze cu învățătoarele, cu directorii. Îi invit să nu dea șpagă la înscriere, procedurile electronice ar trebui să elimine această posibilitate. 

Vreau să retransmit părinților celor care se vor înscrie la pregătitoare că trebuie să aibă încredere. E normal să aibă emoții, și eu am avut în primul an de școală pentru copiii mei. Atât studiile făcute de mine, cât și cele ale Institutului de Științe ale Educației, au arătat că părinții și copiii sunt satisfăcuți în proporție de 90% (vezi aici).

Pentru că am văzut dezbaterea în spațiul public, vreau să clarific faptul că, în funcție de spiritualitatea fiecăruia, orice părinte poate decide dacă lasă copilul la ora de religie sau dacă îl retrage. Școala este obligată să asigure în acea oră alte activități. Dreptul la învățarea religiei, sau la renunțare la ea, este un drept constituțional. 

Vă doresc o înscriere ușoară. Se vede, din nou, că politicienii mai mult rău fac, discutând despre teme la care nu se pricep.

Vreau să le mulțumesc tuturor inspectorilor școlari cu care am lucrat, tuturor directorilor care s-au luptat cu autoritățile locale pentru clasa pregătitoare, tuturor primarilor care au făcut ceea ce trebuie. Dar, în mod special, trebuie să mulțumesc învățătoarelor pentru dedicația lor. Cer, și pe această cale, ministerului să semneze Ordinul de Ministru cu recunoașterea experienței la catedră pentru mărirea de salariu meritată.

PS: special pentru presă: cei care spuneți că, „spre deosebire de anul trecut, în acest an clasa pregătitoare poate fi organizată atât la grădiniță cât și la școală” vă rog să nu mai dezinformați. Realitatea este că, atât anul trecut cât și anul acesta, acolo unde nu sunt spații (anul trecut 11% anul acesta estimez sub 3%) clasa pregătitoare se poate organiza și în clădirea unei grădnițe arondate la o școală. Chestia cu alegerea părinților între școală și grădiniță în acest an este, evident, o abureală politică menită să demonstreze că „Funeriu a impus cu forța, noi flexibilizăm”. 

Mai jos Art. 18 din Ordinul de Ministru nr. nr. 6694 /20.12.2011 (semnat de mine):
Art.18. Clasa pregătitoare se organizează în cadrul unităților de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică în care există nivelul de învățământ primar acreditat sau autorizat. Aceste clase pot funcționa și în cadrul unităților de învățământ preșcolar - grădinițe – care sunt structuri ale unităților de învățământ cu personalitate juridică în care există nivelul de învățământ primar acreditat sau autorizat.

Comentarii

  1. Domnule Funeriu, ati facut cateva schimbari radicale, dar bune pentru invatamant si pentru cei care asteptau de mult timp sa devenim mai TRANSPARENTI, dupa cum ne place sa spunem (dar NU sa si facem). Ma refer la toate schimbarile, atat din postura de ministru (cand sincer ma gandeam ca erati in pericol, o data ce ati propus introducerea camerelor de luat vederi la bac), cat si din postura de parlamentar. Felicitari pentru initiative!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Cum să iei două Nobeluri fără bac, scriind și articole științifice greșite? Și să mai și mergi din arest direct la balul președintelui SUA

Cum e cu latinitatea Limbii Române (text scris de tata, adică de Ionel Funeriu)

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Adevărul despre aberația auxiliarelor: despre imbecilitatea agresiv-distructivă din România