Disecția epocii care apune
De vreo doi ani de zile le profețesc apropiaților mei iminența unei catastrofe, fără să am vreun indiciu clar și puternic în acest sens. De fapt tonul postărilor mele, pentru cine mă urmărește, trădează profețiile sumbre pe care le făceam în privat: o permanentă oscilare între a vă arăta prostia cosmică a decidenților naționali și europeni, pesimism ascuns de limbaj tăios, demontarea falselor profeții în brațele cărora erați pe cale să vă aruncați pentru că nimeni nu vă arăta realitatea lucrurilor, lehamite ambalată în aroganță (cei care mă cunosc personal știu că de fapt sunt chiar un tip modest, dar am decis să îmi fac un brand dintr-o etichetă pe cât de nejustificată pe atât de greu de dezlipit). Cu excepția unor momente de fericire intensă datorate vreunui eveniment privat, rar găseați pe-aici vreo postare senină, așa cum de fapt e caracterul meu. Prietenilor care nu credeau în alarmistele mele profeții, Dl. N., prieten vechi de 30 de ani, unul dintre responsabilii siguranțe