Ignoranța nu poate fi o scuză pentru un ministru

Într-o recentă emisiune televizată (toată emisiunea o găsiți aici) am avut un dialog cu dl. ministru Pricopie referitor la oportunitatea introducerii clasei a IX-a la gimnaziu. Eu spuneam că sunt țări care au făcut această schimbare cu rezultate foarte bune. Dl. ministru ”îmi spunea”, patern, că nu există așa ceva. Redau o secvență din dialog, cu speranța că se va găsi cineva să-l informeze și pe domnul ministru. Poate chiar comunitatea facebook care-i fundamentează politicile educaționale?

Daniel Funeriu: Toate acestea sunt argumente care au dus la această decizie, pentru că să ştiţi că nu este o obsesie a cuiva să schimbe arhitectura sistemului [...] Sunt țări care au făcut această tranziţie cu rezultate foarte bune în ceea ce priveşte scăderea ratei abandonului.

Realizator: [...] rămâneți vă rog la telefon să vedem ce contra-argument există aici în platou. Dacă există.

Remus Pricopie: [...] Nu cunosc, şi vă spun eu că nu este, o situaţie de modificare a structurii ciclului de învăţământ pentru a reduce abandonul şcolar.




Spre exemplu, Polonia este o țară care a făcut o astfel de modificare, cu rezultate excelente. Analiza o găsiți aici. Polonia a scăzut rata de părăsire timpurie a școlii de la 7.4% în 2000 la 5.4% în 2009. Sună bine, nu? Domnul ministru nu știa asta? Credeam că premierul se bate pe umăr cu premierul Poloniei, nu?


Iată ce spune un raport al Ministerului Educației din Polonia din 2011 (click pentru mărire):




Iată ce mai spune același raport, despre clasa pregătitoare: 


Domnul ministru mai spune că pentru a trece clasa a IX-a la gimnaziu ar trebui făcute eforturi pentru organizare. Da, corect, nimic nu vine de la sine, dar Guvernul are în mână bugetul până în 2016 și are tot timpul din lume și resursele pentru asta. Totul este fezabil și cu 4% din PIB. Asta dacă nu se dorește căpătuirea clientelei de partid.

Comentarii

  1. Domnule Funeriu,
    Imi pare atat de rau ca se alege praful de Legea Educatiei. Dupa ce trec modificarile prin Parlament, ce mai poate face domnul Presedinte pentru a stopa masacrul asta asupra legii dumneavoastra?
    Nu cred ca sunt primul profesor care va spune asta, dar sunteti cel mai bun ministru al Educatiei pe care l-am avut in ultmii 23 de ani, cel putin. De 23 de ani predau matematica si de 23 de ani tot sper sa ajungem din urma lumea civilizata in privinta modului in care facem educatie in scoala.
    Mare pacat ca n-ati avut suficient timp pentru implementarea totala a reformei Funeriu.


    RăspundețiȘtergere
  2. O reforma care sa schimbe modul de gandire e greu de realizat! Atata timp cat scoala(gimnaziu,liceu si universitar)se coaguleaza in jurul profesorului rezultatele sunt cele care se vad astazi...Pentru performante scoala trebuie sa aiba in centrul ei elevul/studentul! E greu sa faci asta cand sistemul in sine este de o rezistenta organica, in ceea ce priveste schimbarile!
    Vin cu un exemplu...din Olanda : Cand un student nu reuseste sa promoveze un examen, se instituie un fel de celula de criza, care are ca principal scop studentul si promovarea! NU este o comisie care sa te puna la zid, sa-ti arunce in ochi critici, sa te faca sa te simti ultimul om....cum deseori se intampla la fiecare curs/examen din universitatile din Ro. Comisia respectiva este formata din: tutorele studentului,profesorul in cauza, un psiholog, si un reprezentant din conducerea universitatii! Scopul lor este sa afle ce se intampla...a fost materia prea grea, prost structurata, nu ai inteles la curs, ai avut probleme, poate nu inveti cum trebuie, poate s-a intamplat ceva...se dezbate totul intro discutie constructiva! Si se gasesc SOLUTII! Dar inainte de asta as sfatui a se vedea cum e structurata materia acolo, cum se tine un curs adevarat( profit de ocazia asta sa-l felicit pe profu' de Diabet de la UMF iasi).Pe langa asta a se vedea programele de tuttoring din cadrul universitatilor si programul de discutii al profesorilor cu studentii,cateva ore pe sapt cand profesorul sta in biroul lui si asteapta sa vina cineva sa discute, despre probleme de acasa , felicitari pt curs, sectiuni neintelese, ultimile descoperiri in domeniu, articole citite! Sa nu uitam ca afara..profesorii stau de vorba cu elevii la cantina...si raportul profesor-student este cu totul altul!

    Acum in Ro....ducem lipsa de MENTORI!!! Acum profesorii sunt niste dinozauri "with a God complex" care vad un curs ca o succesiune de slidere in Power Point...sau in unele cazuri 2,3 ore de dictare! Rezultat : examene picate! Solutie: mutarea sesiunii de restante din Sept.(o luna sau 2 de studiu)...fix dupa sesiune(dupa o luna de sesiune...inca o luna de restante..de parca ce n-ai prins un semestru...inveti intr-o sapt de pauza dupa o luna de extenuare psihica!!!!!!!!)- A se vedea din nou UMF.Iasi!!!!!

    Concluzia daca va permite buzunarul, sau sunteti din cei cu note peste 8,5 la BAC-ul filmat...interesati-va de universitatile de afara...granturile si imprumuturile pt studiu..sunt destul de accesibile!
    Si poate ne intoarcem cand om avea peste 40 de ani, cu o experienta in spate....si o sa vrem in sistem...ca sa fim siguri ca la cursul meu eu nu o sa fac cum facea X cand eram student..sau si mai bine...o sa revenim formati de un mentor..care iti insufla placerea de a preada unor copii , care se prezinta in fata ta cu mintile deschise si care asteapta deslusirea misterelor vietii!

    RăspundețiȘtergere
  3. Am inceput de cateva zile sa va urmaresc blogul. Imi place cum scrieti :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Oldies and Goldies

Homeschooling: inginerie socială, nicidecum alternativă educațională

Cum să iei două Nobeluri fără bac, scriind și articole științifice greșite? Și să mai și mergi din arest direct la balul președintelui SUA

Cum e cu latinitatea Limbii Române (text scris de tata, adică de Ionel Funeriu)

Mica mea mare răfuială cu unii „lideri de opinie”: sunteți și voi vinovați

Adevărul despre aberația auxiliarelor: despre imbecilitatea agresiv-distructivă din România